Volkswagen Golf GTE, adică varianta hibridă plug-in a compactei germane, va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014. Noul Golf GTE devine, astfel, o alternativă la celelalte patru sisteme de propulsie oferite deja în gama Golf (benzină, diesel, CNG şi full electric).
Hatchback-ul german combină un motor pe benzină de 1,4 litri ce dezvoltă 148 CP cu un motor electric de 101 CP care e integrat în cutia de viteze automată DSG dezvoltată special pentru vehicule hibride. Astfel, după ce oamenii deştepţi calculează puterea maximă a Golfului hibrid, rezultatul e 201 CP, în vreme ce cuplul maxim atinge impresionanta valoare de 350 Nm.
Nu e GTI, dar e aproape GTI. Minus câteva grame de dioxid de carbon
Sprintul de la zero până la 100 km/h are nevoie de 7,6 secunde, iar viteza maximă este de 217 km/h.
Motorul electric e alimentat de o baterie litiu-ion de 8,8 kWh care poate fi încărcată atât de motorul termic, cât şi de la o priză normală în aproximativ trei ore şi jumătate. Potrivit oficialilor germani, Golf GTE poate să ruleze până la viteze de 130 km/h doar cu ajutorul motorului electric.
La exterior, noul membru al familiei Golf a primit tuşe albastre, idee care se continuă şi în interior, unde găsim tapiţerie tartan garnisită cu linii albastre, în loc de roşii – cum e la Golf GTI. În rest, e doar un alt Golf.
Volkswagen Golf GTE va debuta în premieră mondială la Salonul Auto Geneva 2014 din luna martie.